Si ce,daca iarna ma izbeste?

Sa fim putin mai seriosi,

Iar ne mintim pe fata?

Nimanui nu-i convine,

Sa aiba sufletul de gheata.

Si ce?Ce daca a venit iarna?

Eu o urasc iremediabil,

Imi fura vara in fiecare an,

Nu vreau sa inchei cu ea niciun contract!

Vorbesc serios.Atata gheata pentru un simplu alb?

Nu imi convine fara verdele meu

Nuante stridente cer!

Asa pot croseta un curcubeu.

Ce daca sunt multe zambete de copii?

Si ei vor creste intr-o zi...

O sa isi ceara vara inapoi,asa cum fac eu, fara oprire.

Aude dar nu vine...

Stiu sigur,vrea sa o mai astept,

Vrea invitatii speciale.

Insa cu iarna langa mine nu pot sa i le fac,

Nu am atat de mult curaj.

Sa pleci!Ai inteles?

Tu,iarna care nu-mi dai de ales.

Sa pleci!

Crezi ca daca esti atat de rece imi poti oferi ce-mi ofera vara mea?

Afla ca nu,si nu-mi pasa daca te doare,

Gandeste-te,cum mi tai sufletul la fiecare rasuflare.

Si eu,sa te mai iubesc?Niciodata!

Nu-mi dau eu inima pe gheata.

Gandesti si speri gresit,nu sunt facuta sa te pot iubi.

Si ce daca a venit iarna?

Asa va si pleca...

NU VA PRIMI NIMIC DIN PARTEA MEA.

Ascult linistea si stiu ca...

*Ai ajuns sa ai nevoie de suflet,doar acum cand ploua.Tu inima care spargi soarele la fiecare bataie.

*Octombrie plin de frunze triste,fara legi pamantesti.

*Undeva,candva din tot ce a insemnat timp,ramane o banca,un parc si un anotimp.

*Cand ploua poti sa plangi linistit.Niciun om nu-si va da seama daca sunt lacrimile tale sau ale cerului,iar ochii nu te tradeaza.

*Niciodata nu apreciem vara cu adevarat cand e aici.

*Vara,soarele joaca sah pe oameni.

*Ochelarii de soare ne protejeaza ochii,insa nu ne acopera gaurile inimii.

*Fericirea nu incepe cu un el sau o primavara.Fericirea incepe cu gandurile mele si se termina la fel.

*Cand spui ca o sa uiti,te ascunzi defapt dupa a nu vrea sa uiti.

*Niciodata nu iubesti la fel de mult cum exprimi.

*Facand o nebunie,s-ar putea sa o duci cu tine toata viata.Cele mai minore lucruri lasa cele mai majore urme.

*Plecand nu faci decat sa-ti dai verdictul: sunt un las!

*Viata este un curcubeu,din care rupem zilnic o culoare si cand se termina o luam de la inceput.

*Un singur tren opreste in mai multe gari.

*Spui ca nu vrei sa fie asa,iar el iti spune:,,nu vrei,dar nu faci nimic pentru asta"

*Intr-o zi te vindeci de tot.Trebuie mai intai doar sa te imbolnavesti.

*Uneori te arunci in mare de pe o plaja necunoscuta.

*Caut mereu un sfarsit iar cand vine nu-l mai vreau.
*Uitandu-ma inapoi mi-am dat seama ca vad cum sufletul a iesit din mine si imi face cu mana.
*De ce sa tot astept,cand pot lua urmatorul tren?
*Daca imi aduci vara inapoi,iti dau cand ne vedem o ciocolata cu alune!
*Apara-ma de loviturile timpului.

*

Adanc.

Si am sa cad in oceanul bratelor tale,doar lasa-ma sa cad...
Inainte,am sa ma izbesc de ochii tai.
Dupa...albastrul pur ma va ineca cu atata culoare.
Si am sa ma trezesc plina de vara,inauntrul sufletului tau.
Iti cer sa ma duci departe,acolo unde soarele nu arde,
Unde nu te poti intoarce.
Si sa nu ma lasi,sa nu ma lasi plina de noi,
Scoate din mine partea aceea de tine.
Pune-o langa mine am sa ma hranesc intr-o zi,cand mirosul tau nu va mai fi.
Da-mi partea accea de zi cand ochii iti sunt inchisi si nu ma droghezi.
Da-mi calea pentru care am venit si nu ma lasa de mana.
Iti simt respiratia in vena.
Coase-mi aripi fara sa simt si hai sa plutim cum numai noi stim.
Am sa beau,am sa beau,am sa beau aer cu tine la nesfarsit.
Si am sa culeg norii presarati cu firele tale de argint.
Da-mi ,da-mi mie gandurile tale si tot ce ai.
Fa gaura in inimi si leaga-le cu ata tare,daca se rupe sa ramana un fir de suflet divin.
O sa am grija de tine si de tot ce mi-ai dat senin.
Ma lovesti din plin.
Sa nu ma lasi,sa nu ma lasi fara un nume ,fara noi care devenim atat de trecatori,doar noi.
Suflete gri ce se invelesc cu alte suflete aurii.
Si hai,hai sa cadem in verdele pe care numai noi il avem,acolo unde durerea nu se simte.
Unde sufletul nu se stinge.Unde vrem...
Noi...izbeste-ma de tine,azi,mereu,acum,maine.

Betia diminetii.

Simt viteza batailor din ce in ce mai mult.Vag.Ma izbesc de curentul sunetului subtire care-mi zgarie peretii venelor.Intru adanc in mine,citesc literele alea mici cu lupa si-mi stric ochii,mi se dizolva culoarea.Asa se formeaza curcubeul meu.
Am invatat ca maine e doar o forma de azi trecut,ceva ce schimba prezentul arid.
Ma vindec cateodata cu acid,pun intr-un anumit loc si in loc de gaura mi se face un amestec de substante.Ultima oara am amestecat substanta de scortisoara cu cea de suflet nou.A iesit un eu.Complicat.Nehotarat.Visator.
A fost o data.Acum nu mai amestec substante atat de complicate.Mi-am dat seama ca pot trai cu o doza mai slaba,ceva ce nu ma marcheaza.Ceva ce nu ma intoarce din drum doar pentru ca nu ma simt destul de tare si am nevoie de substante mortale/finale.
De multe ori visele imi dau aripi.Dupa ce ma trezesc nu-mi dau seama unde le-am lasat.Degeaba le caut in sertalele cu o ea,un atriu stang,un gandac,un rai fara cer,doi ochi uitati de timpul crud.Nu le gasesc.
M-am trezit la fel ca in fiecare dimineata,insa simt ca in alt corp si in alta viata.In alt gand si-n alta poveste,alt cearceaf colorat,alta veste.,,Te urasc,nici nu sti cat tin la tine..."Iubesc diferit.Atat de diferit.M-ai hranit cu mana ta,sa sti...iar eu te-am lasat,Vroiam sa-ti dau drumul dupa ce te-am zis ce simt, insa m-ai strans tare de mana si atunci ceva in mine s-a topit.Sa sti ca nu era inima deoarece inca o simt batand si ea s-ar fi oprit daca se topea dupa respiratia ta.Credeam ca dormi,la cum respirai,insa erai treaz si la tot ce te-am zis am bagat scuza perfecta,cand mi-ai amintit: ,,eram beata,hai sa dormim e doar ora 8".Da,stiu ca sunt o lasa,si nu te pot privi in ochi cand ceva ma macina si ma doare.Tremurai asa tare,incat eu am inceput sa plang,pentru ca frigul se zbatea in tine,si nu am avut destule paturi sa te invelesc.Ei mi-au zis ca daca nu incetez o sa dorm singura,fara tine...Pentru prima oara am simtit ca nu te pot ajuta cu nimic,eu care as face orice pentru tine.Si sti...Am fost acolo chiar daca eram amandoi la fel de ,,nenoi".Nu vreau sa mai beau asa,te invarti prin mintea mea.Fruntea era singurul element cald,am simtit asta cand te-am pupat.As fi vrut ca timpul sa stea atunci in loc.Sa nu pleci dimineata,sa nu iesi pe usa si sa-mi multumesti pentru tot.Nu stiu ce sa fac cand ma izbesc de ochii tai,nu stiu daca sa raman sau sa plec.Nu imi dai cateodata de ales,cateodata simt ca,unul din noi gandeste pentru amandoi,apoi cred ca ratiunea e mai mare si te las.Renunt.Imi pun in gand sa nu te mai caut,crezand ca asa nu o sa te gasesc,insa joia,mi se face dor,iar vinerea te sun.Duminica daca am noroc,ne intalnim intamplator si incerc sa te ignor pana tu imi zici ca nici macar nu te salut si atunci vin si te pup si vorbim putin...Cum as putea sa nu ma gandesc la tine,la ce faci,daca esti bine,cand imi pasa asa mult?Nu vreau sa te pierd e a patra oara cand te-o spun... destinul nu poate fi asa nebun,iar daca da am sa-i dau un picior in fund.M-am atasat de tine prea mult...Ne-am trezit in betia diminetii,tu razand, eu ,cu o durere groaznica de cap.
Precizez ca ,eu nu am nevoie de substante tari sa,simt ca sunt fericita....

Scriu pentru...

Ea a spus:,,scriu pentru ca,gandurile m-ar face sa inebunesc si halatul alb nu-mi este inca bun"-o iubesc...pe ea.

Obisnuiesc sa scriu pentru a-mi modela sufletul.Scriu pentru mine,pentru cei din jurul meu,pentru tot ceea ce ma iubeste si iubesc.Scriu pentru a afla de unde coboara ceata pe cerul care pare a deveni albastru.Scriu pentru a-mi salva vara in respiratie,invatand sa dau afara doar iarna,scotand din mine doar un fum de poezie din partea dreapta a sufletului meu.Scriu pentru a-mi indoi inima catre ochii verzi,pentru a le putea scrie si ea cu cioburi mici proza in care ma inec cateodata.
Imi curg ganduri prin vene,ganduri care formeaza o iubire,ce nu respira ci bate ca un ceas fara timp si anotimp.Scriu pentru a transforma lumea in asteptare.Sunt dispusa sa astept atat,cate cuvinte am scris si voi mai scrie.Scriu pentru a nu ma lovi trenul anilor,cu viteaza,care o sa-mi ricoseze in corp.Scriu pentru a cauta,printre virgule fericirea unui minut ascuns intr-o molecula si a gasi in loc de ea,marea care am inchis-o in ochi. Scriu pentru a gasi in ore si zile minutele care inca ma dor,urmele lasate de furia strigatelor unui om.
Scriu pentru ca,stiu ca ma iubesti asa cum sunt,fara idei, cateodata fara inspiratie,zambet sau lacrimi.Ma iubesti doar cu sufletul meu si scrisul care intr-o joi va dansa in palma amintirilor,oamenilor.Vieti prin care am trecut si am lasat o urma,de nisip.

De asta scriu.

Cosmin mergi sa pui pe foc?[27 august-28 august.2009

Mereu credeam ca viata are ceva de oferit,ceva ce sa-mi ofere din plin...Mi-a dat niste parinti superbi si niste prieteni aruncati din cer.Dar asta dupa multe caderi.Si,da m-am ridicat.Afirm tare si poate putin raspicat:m-am ridicat.Nu stiu de ce m-a ales pe mine Dumnezeu acum,dar cred ca scopul e unul bun...Ma tot gandesc ce circumstanta,sa ma trezesc asa dimineata si sa plec cu ei,sa nu-mi pese de lupi si porci mistreti,de noaptea nedormita langa foc...E o nebunie totala sa sti ca dimineata poate nu te vei mai trezi, sa vrei sa auzi tot ce misca in jurul tau,sa simti teama cum sta langa tine la orice pas.Acolo teama e tot ce te-a mai ramas.Teama si focul care daca ai destule lemne nu se stinge.A!Si un prieten care mereu cand ii zici sa puna pe foc el zice:imediat sau pune.Mereu noi apreciem mai mult tot ce avem atunci cand mai avem putin si cadem,dar daca a doua zi ne ridicam uitam total de ce si cum a fost si mergem inainte sa cautam iar un ,,stop"... pana cand intr-o zi ,,stopul"chiar se va opri.Mi-am pus un titlu ciudat...sau poate ciudat nu e cuvantul potrivit.Mai mult de neinteles.Fraza asta e a doua fraza folosita cel mai des pana la 17 ani...ciudat cum unele circumstante te fac sa te gandesti la simple fraze.Si totusi te marcheaza in sensul bun.Povesti din care peste ani nu ramane un morman de scrum,sau o padure plina de lemne uscate pe care focul repede le arde.Asa e si cu viata,daca nu o alimentezi ea nu merge mai departe.Arde,dar doar arde...nu se aprinde scanteia,raman doar simple fapte.Momente ce se pierd in negura din noi,momente frumoase ce nu vor fi niciodata noi,momente ce se pierd in suflet si in timp...si defapt sa sti...nu de tine mi-e mie dor...

Ganduri de o ea.

Atatea calitati in atatea defecte.Vedem oameni,oameni atat de diferiti.Oameni carora li se citeste sufletul pe fata sau oameni carora in loc de suflet li se citeste golul.Oameni tristi,oameni care zambesc.Oameni...care ratacesc in umbra tristetii lor,inceputuri aprinse din simple vise.Vise care niciodata nu sunt egale cu realul.Foc care mohneste,veri terminate.Incerc sa gasesc zambetul in tot ce ma inconjoara.Vreau sa cred ca fiecare particula de aer zambeste si formeaza o fericire.O fericire ce cateodata se pierde din pacate in negura din noi.Si negura din noi se formeaza cand omul ,,doare"si doare cand sufletul aproape moare. Traim in viata durerea zecilor de cuie batute in peretii corpului.Pe zi ce trece,cu fiecare pas facut traim mai mult.Si unde ne ratacim noi?Cand gasim drumul din noi??Am intalnit zeci de oameni.Majoritatea au plecat,putini au ramas,dar au ramas.Intrand un om in viata mea mi-a deschis o usa,o usa din atatea zeci de usi.O usa ce o sa se inchida fara sa-i cer,fara sa vreau.Asa e mereu.Ar mai fi o posibilitate sa o inchid eu cu o simpla lovituraMereu am fost o incapatanata convinsa a vietii.Cu toatea astea ea a cedat si mi-a dat ,,tot-ul" din multe nimicuri.Dezamagesc asa cum o fac toti.Ma fac,ca uit.Ce as putea sa mai cer acum din ce viata mi-a dat?Am tot ce altii nici macar nu au visat.Ceva ce altora li se pare iesit din comun. Vad pe strada zeci de ochi care se uita in gol,atatea copii care se urca in autobuz si spera sa mearga spre nicaieri.E exact ca trenul.Mereu are o destinatie.Atatea ganduri inecate in vise ce niciodata nu se vor implinii pentru ei.Se citeste in ochii lor goi.Nu mi se pare corect asa.Nu exista doar un singur mod de a trai viata.Fiecare din noi avem atatea amintiri de care ne izbim la un moment dat.Amintiri ce nu se pierd in negura din noi.Iubim prea mult cu adevarat,speram la ceva ce e imposibil si de visat.Alergam dupa vise ce ne stau sub nas,ne luptam pentru ele.Uitam de lucrurile care sunt cu adevarat grele.Imi place sa scriu.Simt ca as putea sa realizez ceva din asta.Simt ca m-am nascut pentru sufletul din scrisul meu.Am scris de la 9 ani.Acum ceva timp mi-am gasit un caiet cu poezii de atunci.Banal dar un inceput.Scriam despre ce imi placea,despre ce ma inconjura,despre bunici,prieteni,parinti.Am ajuns acum sa scriu despre inima mea,despre interiorul meu,pe care sincer nu credeam ca voi incepe sa-l deschid asa.In fiecare poveste este un el.Asa e si povestea mea.Am scris despre el.Acum am inchis totul intr-o casuta a timpului meu.Imi zicea un prieten sa nu-mi fac griji ca,o sa fie doar o amintire dizolvata in trecut.Cateodata sunt atat de naiva sa cred ca niciodata oamenii nu pleaca.Zicea ca oamenii nu-l pierd pe el ci el ii pierde pe ei.Eu l-am pierdut.Ce e cu si cerul asta,care nu fuge!Ce e cu ziua care trece asa repede...Sau noaptea care e asa linistita,atat de linistita.Alerg prin propiile mele vene. Si sunt tot eu cu aceiasi masca,care mi-o repun de fiecare data cand plang si merge jos odata cu lacrimile mele.Aleg cateodata ceva ce nu imi face bine si la sfarsit imi dau seama cat am gresit.Timpul trece.