Mereu credeam ca viata are ceva de oferit,ceva ce sa-mi ofere din plin...Mi-a dat niste parinti superbi si niste prieteni aruncati din cer.Dar asta dupa multe caderi.Si,da m-am ridicat.Afirm tare si poate putin raspicat:m-am ridicat.Nu stiu de ce m-a ales pe mine Dumnezeu acum,dar cred ca scopul e unul bun...Ma tot gandesc ce circumstanta,sa ma trezesc asa dimineata si sa plec cu ei,sa nu-mi pese de lupi si porci mistreti,de noaptea nedormita langa foc...E o nebunie totala sa sti ca dimineata poate nu te vei mai trezi, sa vrei sa auzi tot ce misca in jurul tau,sa simti teama cum sta langa tine la orice pas.Acolo teama e tot ce te-a mai ramas.Teama si focul care daca ai destule lemne nu se stinge.A!Si un prieten care mereu cand ii zici sa puna pe foc el zice:imediat sau pune.Mereu noi apreciem mai mult tot ce avem atunci cand mai avem putin si cadem,dar daca a doua zi ne ridicam uitam total de ce si cum a fost si mergem inainte sa cautam iar un ,,stop"... pana cand intr-o zi ,,stopul"chiar se va opri.Mi-am pus un titlu ciudat...sau poate ciudat nu e cuvantul potrivit.Mai mult de neinteles.Fraza asta e a doua fraza folosita cel mai des pana la 17 ani...ciudat cum unele circumstante te fac sa te gandesti la simple fraze.Si totusi te marcheaza in sensul bun.Povesti din care peste ani nu ramane un morman de scrum,sau o padure plina de lemne uscate pe care focul repede le arde.Asa e si cu viata,daca nu o alimentezi ea nu merge mai departe.Arde,dar doar arde...nu se aprinde scanteia,raman doar simple fapte.Momente ce se pierd in negura din noi,momente frumoase ce nu vor fi niciodata noi,momente ce se pierd in suflet si in timp...si defapt sa sti...nu de tine mi-e mie dor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu